Imprumuturi acordate de C.A.R. SAS
C.A.R. SAS acordă membrilor săi, următoarele tipuri de împrumuturi:
Tip împrumut |
Valoare |
Perioadă |
Dobândă |
DAE |
I |
În limita fondului |
Până la 24 luni calendaristice |
8 % |
8% |
II |
Până la de 5 ori fondul |
Până la 24 luni calendaristice |
10 % |
10% |
III |
Până la de 10 ori fondul |
Până la 24 luni calendaristice |
12 % |
12% |
Oricare dintre Tip I, II sau III | De la 25 la 36 luni calendaristice | 14% | 14% | |
Oricare dintre Tip I, II sau III | De la 37 la 48 luni calendaristice | 16% | 16% |
La împrumuturile acordate de C.A.R. SAS, dobânda se achita eșalonat, lunar împreună cu ratele pentru împrumut. Astfel aveți posibilitatea de a vă folosii de întreaga sumă împrumutată iar în cazul rambursării anticipate a creditului să plătiți dobândă doar pentru perioada cât ați folosit banii.
Detalii bune de știut:
- Garantarea nu este obligatorie pentru membrii care au fond social egal sau mai mare cu valoarea obligaţiilor rezultate din contractul de împrumut. În acest caz, garantarea se face cu fondul social din care nu pot fi restituite sume înaintea plăţii tuturor obligaţiilor contractuale pe care le are membrul faţă de C.A.R. SAS.
- Fiecare împrumut va fi solicitat, personal, de către beneficiarul împrumutului, cu cel putin 30 de zile in avans, printr-o cerere scrisă pe formular tipizat pus la dispoziție de către C.A.R. SAS. Cererile de împrumut vor însoți contractele de împrumut.
- Contractul de împrumut se incheie in formă imprimată/scrisă și semnată, după aprobarea cererii de împrumut, în două exemplare, dintre care un exemplar se înmânează beneficiarului de împrumut împreună cu graficul de rambursare. Contractul se listează de către C.A.R. SAS și va fi semnat de membrul beneficiar după ce a fost citit în prealabil.
- Dobânda de referinţă pentru împrumuturi se stabileşte de Adunarea Generală, pe baza prognozelor, pentru intervalul de timp până la următoarea întrunire în şedinţă ordinară. Consiliul Director actualizează trimestrial dobânda pentru împrumuturi, în funcţie de rata inflaţiei, actualizare care se va încadra în limitele de +/- 30% faţă de dobânda de referinţă stabilită de Adunarea Generală.
- În situații deosebite C.A.R. SAS poate aproba reeșalonarea termenelor de rambursare a împrumuturilor contractante și a dobânzilor aferente, prin act adițional la contractul de împrumut. Refinanţarea unui împrumut se poate solicita numai dacă au fost plătite cel puţin 2/3 din obligaţiile exigibile ale contractului a cărui refinanţare se solicită.
- Sumele de bani (împrumuturi, diferenţe de dobândă, ajutoare financiare etc.), precum şi ajutoarele materiale care se acordă de către C.A.R. SAS, se ridică personal, pe baza prezentării buletinului (cărții) de identitate sau a paşaportului. În mod deosebit, ridicarea împrumutului se poate face prin procură legalizată de notariat.